Potrivit IGSU, deflagrația s-a produs în jurul orei 7:00 dimineața. Urmare a incidentului, o femeie de 70 de ani și fratele acesteia, în vârstă de 62 de ani, au suferit arsuri de gradul I și II la nivelul feței și mâinilor. Cei doi au fost transportați la spital.
Pompierii precizează că deflagrația nu a dus la declanșarea unui incendiu. Au fost deteriorate tavanul, ușa și un geam.
De asemenea, IGSU le amintește oamenilor să nu folosească și să nu încarce buteliile de gaz în interiorul locuințelor.
