Punctul G

Punctul G

@punctul-g 11 urmaritori

Punctul G este un spațiu editorial despre femei și despre felul în care viețile lor sunt modelate de familie, muncă, sănătate, corp, vârstă, relații, bani, frici, dorințe, traume și drepturi. Experiențele femeilor nu sunt detalii personale, ci realitate socială. Punctul G le documentează și le explică.

Franța discută o lege amplă împotriva violenței sexiste și sexuale. Plângerile ar putea fi depuse inclusiv în spitale

Parlamentul francez începe luni, 7 septembrie, examinarea unei ample propuneri legislative împotriva violenței sexiste și sexuale, care prevede, printre altele, crearea unor unități specializate în cadrul poliției, posibilitatea depunerii plângerilor direct în instituțiile medicale și restricții privind încredințarea copiilor părinților condamnați pentru violență. Proiectul conține 69 de articole și urmărește să intervină în întregul traseu al violenței – de la prevenție și identificarea victimelor până la investigarea și judecarea agresorilor, relatează Le Monde.

7 sept., 09:40

Un bărbat din Finlanda, judecat pentru abuzuri sexuale asupra a 361 de copii. Victimele aveau între 9 și 15 ani

Un bărbat este judecat în Finlanda, fiind acuzat de mai multe infracțiuni sexuale comise asupra a 361 de copii cu vârste între 9 și 15 ani, în perioada 2019–2022. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi contactat copiii prin Snapchat și le-ar fi cerut să-i trimită fotografii și înregistrări video în ipostaze sexualizate sau să comită acte cu caracter sexual, relatează Euronews.

7 sept., 08:10

Bărbat arestat după ce și-ar fi urmărit și amenințat cu moartea soția. Femeia reclamase anterior violența

Un bărbat a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile după ce și-ar fi urmărit și amenințat cu moartea soția, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior. Potrivit Poliției, femeia sesizase în repetate rânduri comportamentul agresiv al soțului și relatase că fusese supusă violenței fizice și psihologice.

6 sept., 20:20

Punctul G revine cu un sezon despre psihologia relațiilor. Prima ediție: Când avem nevoie de terapie de cuplu?

Punctul G revine cu un nou sezon, de această dată dedicat psihologiei relațiilor de cuplu. În primul episod, Diana Guja și noua co-moderatoare a emisiunii, jurnalista Capitolina Turculeț, au discutat cu psihologa Tatiana Braga despre terapia de cuplu, conflictele dintre parteneri și momentul în care o relație poate avea nevoie de ajutor specializat.

6 sept., 17:34

O supraviețuitoare a abuzurilor lui Jeffrey Epstein vorbește pentru prima dată despre mecanismele prin care acesta controla femeile

Julia Molchanova, una dintre femeile abuzate de Jeffrey Epstein, a vorbit public pentru prima dată despre anii petrecuți în anturajul acestuia și despre mecanismele de control pe care, spune ea, miliardarul le folosea asupra tinerelor. Femeile erau prezentate drept „asistente”, în timp ce Epstein le controla banii, hainele, greutatea și relațiile cu cei din jur și le izola de familie și prieteni. Mărturia a fost publicată pe 5 septembrie de The Wall Street Journal.

6 sept., 14:25

Fost preot al Bisericii Angliei, judecat pentru viol. Procurorii spun că a creat un „cult” în care controla femeile tinere

Chris Brain, fost preot al Bisericii Angliei și lider al unei mișcări creștine care atrăgea numeroși tineri în anii 1980 și 1990, este judecat pentru viol și agresiuni sexuale asupra a patru femei. Procurorii susțin că acesta și-a folosit autoritatea religioasă pentru a crea un sistem de control și dependență în care femeile ajunseseră să creadă că respingerea avansurilor sale sexuale ar însemna inclusiv că „eșuează” în calitate de creștine. Brain, în vârstă de 69 de ani, neagă acuzațiile, relatează BBC.

6 sept., 11:48

AUTOARE INVITATĂ | Cum funcționează o democrație în care femeile menstruează?

Oamenii aleg reprezentanți și reprezentante în Parlament.Parlamentul constituie un guvern, executivul care transformă în realitate promisiunile electorale. Oamenii, societatea civilă și mass-media au grijă ca Parlamentul să-și respecte promisiunile, exercitând control asupra guvernului care a primit mandatul de a le realiza. Care este instrumentul primar prin care societatea civilă poate monitoriza și corecta politicul? Critica.

6 sept., 08:49

Procesul de judecată al lui Lindsay Clancy și adevărurile pe care acesta le-a scos la suprafață

Pe parcursul ultimei luni, femeile din SUA și nu numai au urmărit cu sufletul la gură procesul de judecată al lui Lindsay Clancy - femeia care și-a ucis cei trei copii în ianuarie 2023 și a avut o tentativă de suicid, ca urmare a psihozei postpartum. Vineri, 4 septembrie, procesul a fost declarat nul din cauza că cei 11 jurați nu au reușit să ajungă la un consens, iar Lindsay Clancy a fost întoarsă la spitalul de psihiatrie din Tewksbury, statul Massachusetts.

6 sept., 06:33

Guvernul renunță la TVA de 20% pentru produsele de igienă menstruală. Tofan: „A fost o decizie greșită. O corectăm”

Produsele de igienă menstruală vor rămâne la cota redusă de TVA, după valul de critici provocat de propunerea ca acestea să fie taxate cu 20% din 2027. Anunțul a fost făcut de Tofan într-o postare pe Facebook, care a calificat propunerea drept „o decizie greșită”. Anterior, ministra Finanțelor, Victoria Belous, anunțase că regimul TVA pentru aceste produse va fi reexaminat.

5 sept., 15:38

Ala Nemerenco critică intenția de a majora TVA pentru produsele menstruale: „Felicitări, Moldova, acum sunt sigură că vei avea cel mai puternic buget din lume”

Fosta ministră a Sănătății Ala Nemerenco critică propunerea de a majora TVA pentru absorbante, tampoane și alte produse de igienă menstruală de la 8% la 20% începând cu 2027. Într-o postare pe Facebook, aceasta compară direcția aleasă de Republica Moldova cu politicile unor state care au redus sau au eliminat taxarea produselor menstruale ori le oferă gratuit anumitor categorii ale populației.

5 sept., 14:42

„O taxă pe absorbante ajunge să fie un impozit pe faptul de a fi femeie”. Experte, despre intenția de a majora TVA la produsele menstruale

Intenția autorităților de a majora TVA pentru absorbante, tampoane și cupe menstruale de la 8% la 20% provoacă reacții din partea expertelor și organizațiilor care lucrează în domeniul drepturilor femeilor, egalității de gen și sănătății sexuale și reproductive. Acestea avertizează că măsura ar afecta în primul rând femeile și fetele cu venituri mici, într-o țară în care aproape o treime din populație trăiește în sărăcie absolută, iar lipsa accesului la produse menstruale determină inclusiv absențe de la școală.

5 sept., 11:25

În Moldova, absorbantele și tampoanele ar putea avea TVA de 20%. Scoția le oferă gratuit celor care au nevoie

Republica Moldova analizează majorarea TVA pentru absorbante și tampoane de la 8% la 20%, începând cu 2027. În timp ce Ministerul Finanțelor justifică măsura prin necesitatea uniformizării taxelor și a creșterii veniturilor bugetare, alte state au mers în direcția opusă: au redus costurile menstruației prin programe publice de distribuire gratuită a produselor menstruale. Scoția este primul și, în continuare, cel mai extins exemplu, garantând prin lege acces gratuit pentru oricine are nevoie de aceste produse.

5 sept., 10:17

Produsele menstruale și prezervativele ar putea avea TVA de 20% din 2027. Ministerul Finanțelor invocă veniturile la buget

Tampoanele, absorbantele, prezervativele și alte produse de igienă ar putea fi impozitate, din 2027, cu TVA de 20%, față de cota redusă de 8% aplicată în prezent. Ministerul Finanțelor explică posibila modificare prin intenția de a uniformiza cotele de TVA și de a crește veniturile la buget, transmite bani.md.

5 sept., 07:21

Femeile care locuiesc în cartiere dezavantajate au o sănătate cardiovasculară mai precară înainte de menopauză

Femeile care locuiesc în zone dezavantajate social au o sănătate cardiovasculară mai precară și înregistrează un declin mai rapid în anii dinaintea menopauzei, arată un studiu longitudinal realizat în Statele Unite. Cercetătorii au urmărit aproximativ 1.200 de femei timp de peste 20 de ani, de la perioada sarcinii până la vârsta mijlocie.

5 sept., 06:37

Una dintre cele mai cunoscute cântărețe afgane pornește într-un turneu european destinat exclusiv femeilor

Aryana Sayeed, una dintre cele mai cunoscute artiste pop din Afganistan, pornește într-un turneu european la care vor putea participa exclusiv femei. Artista, care a părăsit Afganistanul după revenirea talibanilor la putere în 2021, spune că seria de concerte „Ladies Only” este menită să aducă împreună femeile afgane și să atragă atenția asupra restricțiilor impuse femeilor și fetelor din țară, relatează Euronews Culture.

4 sept., 18:01

Războiul a amplificat violența împotriva femeilor în Ucraina, avertizează experții Consiliului Europei

Războiul declanșat de Rusia a multiplicat formele și riscurile de violență bazată pe gen la care sunt expuse femeile din Ucraina, arată primul raport de evaluare al GREVIO privind implementarea Convenției de la Istanbul în această țară. Experții Consiliului Europei apreciază progresele făcute de autoritățile ucrainene, inclusiv în timpul războiului, dar atrag atenția asupra unor probleme persistente: violența sexuală asociată conflictului, agravarea violenței domestice, dificultățile de raportare și sancțiunile prea blânde aplicate agresorilor.

4 sept., 14:48

Republica Moldova recunoaște eșecul unei anchete privind un viol. Urmărirea penală a început după 15 luni

Republica Moldova a recunoscut, în cadrul unei proceduri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), eșecul autorităților în investigarea unei acuzații de viol. În cazul E.B. contra Republicii Moldova, ancheta penală a fost pornită la 15 luni după faptele reclamate, iar ulterior procurorii au dispus de șapte ori încetarea urmăririi penale, decizii anulate de fiecare dată de judecătorul de instrucție. Statul s-a angajat să-i achite femeii 8.100 de euro în urma unei soluționări amiabile.

4 sept., 10:37

Gloria Steinem, jurnalistă și feministă americană, a murit la 92 de ani

Gloria Steinem, jurnalista, scriitoarea și activista care timp de mai bine de șase decenii a fost o voce recognoscibilă a feminismului american, a murit miercuri, 2 septembrie, la locuința sa din New York. Avea 92 de ani.

3 sept., 20:56

Regula privind tatuajele din Poliția italiană poate discrimina femeile, arată un caz ajuns la CJUE

Interdicția tatuajelor vizibile în Poliția italiană poate dezavantaja femeile, deoarece uniforma feminină de ceremonie include fustă și poate lăsa la vedere tatuaje care, în cazul bărbaților, ar fi acoperite de pantaloni. Problema a ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), după ce o femeie a fost exclusă din concursul pentru Poliție din cauza unui mic tatuaj cu o floare pe partea inferioară a piciorului, relatează Euractiv.

3 sept., 18:31

Trei toalete la peste 400 de oameni. Femeile afectate de inundațiile din Nepal se confruntă cu lipsa apei și a produselor de igienă

Femeile care și-au pierdut locuințele în urma inundațiilor devastatoare din Nepal se confruntă în centrele temporare cu lipsa toaletelor, a apei și a produselor de igienă menstruală. Într-o școală transformată în adăpost în districtul Nuwakot există doar trei toalete pentru peste 400 de persoane, iar acestea nu sunt conectate la apă curentă, relatează AFP.

3 sept., 10:06